O dispensă cât un edict | Stadionul de atletism revine cetățenilor, fără luptă, după trei ani

Edilul șef al urbei promite că stadionul de atletism va fi printre cele mai frumoase și moderne din țară, după ce lucrările se vor fi încheiat. Cel mai probabil, spune Constantin Toma, la vară.

10 septembrie 2019 Realitatea de Buzău
  • Urmează luna martie 2019, prima licitație, pentru suma totală de 6 milioane lei, anulată.
  • Iulie 2019, a doua licitație, 7.858.471 lei valoare, din fonduri bugetare (proprii), prin CREDIT la BANCĂ. 

Conform spuselor edililor, licitația a fost câștigată de o firmă specializată în realizarea unor astfel de obiective de infrastructură sportivă, care s-a angajat că până vara viitoare Buzăul va avea un stadion modern ce va putea gădui competiții naționale de atletism.

24 octombrie 2019 Realitatea de Buzău
  • Câștigă ISCHIA SRL,o firmă din Galați care funcționează, în medie, cu maxim 10 angajați pe an. Prețul final al contractului a fost de 6.998.447.86, fără TVA (și se putea urca până la valoarea inițială aproximată).

„Să știi, Marina (Baboi), că atunci când am decis să modernizăm acest stadion m-am gândit în primul rând la tine. Ne-ar plăcea să te vedem antrenându-te acasă”, a mărturisit Toma.

24 septembrie 2020 Buzoienii.ro

Marina Andreea BABOI s-a născut la Buzău la data de 4 iunie 1999 și este legitimată la SCM Gloria Buzău secția atletism.

Palmares:

Deoarece dorim să garantăm siguranța utilizatorilor stadionului, clubul (SCM Gloria Buzău) va realiza permise de acces securizate și netransmisibile.

26 octombrie 2020 Buzăul Sportiv

Stadionul a fost reabilitat și modernizat nu numai pentru sportivi, ci și pentru buzoienii care au ales mișcarea în aer liber ca un mod sănătos de viață.

12 februarie 21 Campus Buzău

Liber pe stadionul de atletism! Permisul nu mai este necesar.

14 martie 2024 Jurnalul de Buzău

S-a dus dracului,  s-a ales praful și pulberea de ea de siguranța cetățeanului pentru care nu au permis intrarea necondiționată timp de aproape trei ani și jumătate. Probabil au conchis că nimeni nu este în pericol dacă respectiv nimeni nu mai vine la stadion, deci trebuie niște oameni pentru a fi și pericol pentru ei.

Evident că nu este o avere și o corvoadă publică să contractezi un credit de 1,4 mil euro pentru a repune în funcțiune o bază sportivă publică, unde nu s-a derulat niciun concurs național, local sau internațional de la recepție. Mârlănia e să ții sub lacăt, precum un grof neîmplinit, pentru un motiv cu termen de valabilitate care a expirat se pare, în pragul alegerilor:

ne luam la bătaie noi între noi, pe culoare.

Pentru că acum gard este, sistem de monitorizare este, portar este, poliție locală avem, totuși pericolul de a da năvală precum boii, precum bivolii la apă după o zi de tras la jug în praf pare-se că a fost prea mare, iar acum, după trei ani cât l-am privit din mersul mașinii și ne-am învățat cu el – nu mai suntem speriați și sălbateci, putem pătrunde încet, LIBER, în incinta stadionului rectitorit, culmea, cu banii noștri.

Cine ne răspunde din societatea pe acțiuni Primăria Municipiului Buzău pentru batjocura în formă continuată și din ce în ce mai abjectă și fără consecințe la care suntem supuși? Dar din punctul de lucru SCM Gloria Buzău?

Să ne gândim, așa cum s-a lăudat tommy boy că e capabil să o facă, cum ar fi fost dacă salariile celor de la clubul fanion ar fi un procent din valoarea încasărilor din vânzarea biletelor de acces, la preț mediu față de campionatele aferente, la stadionul de fotbal, în sala de sport și la stadionul de atletism! Să ne imaginăm cum e să cerți pe unii pentru faptul că nu au lucrat în mediul privat vreodată dar tu să aloci fonduri publice unor structuri sportive de stat! Să ne imaginăm cum este să avem sau nu permis în casa la care noi plătim rate, când și cum dorește altcineva!



Lasă un comentariu



Blog la WordPress.com.

Descoperă mai multe la MT670

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura