Revista presei, comentată | 24-30 martie 2024

Buzoienii, invitați la „Marșul vieții” | Date despre eveniment

Sâmbătă, 30 martie 2024, buzoienii sunt invitați să participe la „Marșul vieții”, eveniment organizat de Fundația pentru copii „Sfântul Sava de la Buzău”. Evenimentul va începe la ora 14:00, cu plecare din Parcul Crâng.

24 martie 2024


„Marșul pentru viață”, organizat, astăzi, în municipiul Buzău

30 martie 2024

Religia iubirii lovește din nou, brutal, prin mima cetățeanului Milea. Cât de scabroasă să fie o invitație a tuturor credincioșilor din toate parohiile orașului și împrejurimi, cu excepția OAMENILOR??!

Ateii, sau restul, 10-35, nu au dreptul la viață, potrivit raționamentului taicii părinte, cetățeanul Milea!? Să nu ne lăsăm amăgiți de sentimentul că toate religiile sunt agreate la acel marș, asimilând credincioșii și parohiile credinței! Coorganizatori sunt un grup de femei asociate pe fundamente strict religioase, respectiv ortodoxe.
Nu știu, nu am citit pe nicăieri în special prin sursele locale care se autodenumesc în mod tradițional dar fals organe de presă programul, scopul și finalitatea acestei activități. Să mă scuzați, dar nu e ca și cum Michael Jackson dă un mail din Nigeria, cheamă 10.000 de inși la poarta Raiului și ăia se oferă proaspeți, instincutal, instantaneu la nivel mondial, fără să întrebe și pentru ce. Marș contra avortului, presupun și deduc, pentru că e prea pudibondă structura organizatorică trecută prin cutumele vieții și nu e bine să detaliezi?!! De ce ar aresta creștinii ortodocși superiori dreptul de a oferi viață?
CONCLUZIA este că ”Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei + Fundația pentru Copii ”SF.SAVA” + Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a organizat în data de 30 Martie 2024, orele 14,00un marș cu apucături de KKK!!!


Explicație | De ce e în continuare coloană pe podul Drăgăicii

25 martie 2024

O persoană cocoțată pe o bicicletă, biciclist, ocupă o arie de 2 mp, în trafic. Astfel, un ins pe bicicletă este de două ori mai eficient, ca spațiu consumat în trafic, decât o mașină? Legal și logic, nu. Doi pe o bicicletă este inconfortabil și nelucrativ pe termen lung, în cazul de navetă de exemplu. În mașină intră și cinci. Două biciclete, în paralel, în perioada aprilie-noiembrie, nu au unde circula pe banda dedicată, lată de un metru. Ce face poporul în perioada respectivă? Stă-n concediu, hibernează, moare și reînvie când sunt condițiile propice pentru la dat pedală?

Coadă pe pod se face din cauza blocajelor provocate de biciclete. Nu acum, ci în viitor. Acum e din cauza hârtoapelor cu asfalt la ieșirea spre Spătaru, a ștrangulării intrării pe bdul. Unirii. E și din cauza faptului că porca Troia prestează lucrări de lux cu oameni nepricepuți, plătiți ca atare, care nu învață nici măcar pe parcurs sau din greșeli. Ei, când greșesc, practic fac o metaforă, nu o eroare. Ei, când execută o lucrare după o durată de neconceput, arată că timpul se scurge deloc inutil ci pentru că are unde, ca într-o poezie scrisă din și cu chin.


Joi ajunge la Buzău | Trupul fotbalistului buzoian e repatriat din Suedia

Gabriel Zahiu, fost fundaș central la Steaua, a murit pe 20 noiembrie 2023, la trei zile după ce a împlinit 67 de ani. De atunci, rudele încearcă să-i aducă trupul neînsuflețit în țară.

26 martie 2024

Trupul lui Gabriel Zahiu, fost fotbalist al Stelei, a fost adus la Buzău, după mai bine 4 luni de disperare a familiei. Evident că familia este inexistentă și că durata uimitoare este motivată de identificarea nepotului Ciprian Calcan, stabilit în Anglia și o nepoată locală, care s-au ocupat de demersuri, adică au dat banul presupun.

Culmea e că ăia de s-au aliniat la închinat lumânări la catafalc, foști colegi nume celebre local, dacă doreau să nu suporte timp de patru luni durerea trecerii în neființă a dragului lor răposat, plăteau cheșu și lăsau rudele îndatorate inutile dar liniștite.


Noi detalii despre candidatura la șefia Consiliului Județean Buzău

Actualul preşedinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a precizat că nu va mai candida pentru un nou mandat, în timp ce în cursa pentru șefia CJ ar urma să intre actualul lider al PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu

26 martie 2024


După 24 de ani de activitate, părăsește instituția

Petre Emanoil Neagu anunță că va părăsi instituția, alegând să nu mai candideze pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie 2024. În schimb, va candida pe un loc eligibil în Parlamentul României, având rezervat cel de-al doilea loc după Marcel Ciolacu.

29 martie 2024

După agonisit și trăit precum un stăpân, printre gagici, excursii și câteva drumuri pietruite, e nevoie și de ceva sigur la bătrânețe, respectiv pensie serioasă, de parlamentar. La Consiliul Județean e de muls constant și continuu, în Parlament este investiție pe termen lung, e normală rocada atunci când se realizează preaplinul.

Marcel Ciolacu cel Ciorbă de Burtă a dat de pereți cu democrația în partid: el numește, el hotărăște, el susține, membrii sunt simpli lăței de umplutură care-și așteaptă rândul la un consiliu de administrație, post de condus trei amețite etc., orice.

Cum se simt buzoienii, întorși parcă înapoi acum 400 de ani, când fostul pârcălab al ținutului este numit boier și înlocuit de către vodă cu alt boier, în pofida democrației, a capitalismului și a sistemului de vot universal? În mod normal, ar trebui să ne simțim furați, jigniți, furioși și reactivi. În schimb, noi ne facem planul pentru minivacanța de Paște, crezând că cele de mai sus sunt ficțiune, rodul efectelor speciale dintr-un cinema 7D în aer liber despre care nu suntem conștienți.


Constantin Toma dezvăluie PROCENTUL pe care îl are în sondaje, cu 3 luni înainte de alegeri

Constantin Toma, a fost prezent în platoul B1 TV. Cu această ocazie, edilul buzoian a afirmat că sondajele PNL îl creditează cu prima șansă pentru câștigarea primăriei


PSD l-a desemnat oficial candidat | Mesajul lui Toma către buzoieni: „Sunt convins…”

C-tin Toma a fost desemnat azi, oficial, candidat al PSD la Primăria Buzău. Candidatura sa, propusă de PSD Buzău a fost validată de Consiliul Politic Național

27 martie 2024

Să ne imaginăm că PSD Buzău (municipiul), mai ales din cauza dar și datorită liderului județean, Excelența Sa Repetentissimul Marcel Ciolacu cel Ciorbă de Burtă, care coincide rotativ cu cel național, ar fi întrebat toți membrii doritori, așa cum am văzut până-n zilele trecute la nord americanii de unde ne luăm și noi ritmul bătăilor inimii:

Cine e, mă, cel mai destoinic, deștept, apt, doritor și priceput dintre noi, care nu pute a hoit și vacanțe în Dubai, nu este arvunit hoardelor de prădăuitori și nici programat de către minți ciufute, care v-ar face mândri pe voi, ca membri, dar și v-ar mulțumi, ca cetățeni?!!

Excelența Sa MCCB

Nu e cazul.


Modernizare parcare | 60 de locuri, la liber, în centrul Buzăului

29 martie 2024

Singura zonă unde lucrurile s-au făcut într-o ordine logică, respectiv prima dată văruiești casa, apoi te apuci de alei, grădină, gard, dacă sunt banii și locuința ta. (Că) Dacă nu sunt, faci după cum te taie capul și interesul.

Totodată remarc necesitatea și utilitatea acestor lucrări, pentru că unii speră și așteaptă laude și alte ovații pentru faptul că își fac datoria, dar se miră când sunt criticate prioritățile alese ori finisajele execrabile, în condițiile în care suntem datori-vânduți, peste tot.

Din păcate, realizarea de mai sus nu este un mod de operare ci o întâmplare. Relevantă este și atitudinea vicelui Apostu, care anticipează reacții în loc să execute mâlc ce are trecut în fișa postului. Mă întreb care patron ar suporta un angajat guraliv și aproape deloc productiv??! Mă întreb care patron ar cheltui banii proprii pe o lucrare iar apoi așteaptă să vadă dacă i-a ieșit bine și daca îi aduce și beneficii, iar dacă nu, aia e, sparge, strică, dărâmă, face altceva?

Sigur că, la toate întrebările punctuale, există mai multe răspunsuri valabile:

1. Cine eși tu?

Cetățeanul Toma de acum 8 ani!

2. De ce critici, când poți să taci?

Din același motiv pentru care alții laudă, când pot să n-o facă – interesul personal

3. De ce nu lauzi munca normală pentru care cineva primește salariu întreg?

Niciodată nu se acordă premiu doar pentru că ți-ai făcut temele

4. De ce nu faci tu?

Din același motiv pentru care sunt trist când o echipă favorită pierde și totuși nu mă apuc de sportul respectiv. Plătesc pe alții care acceptă, pentru emoția adusă de spectacolul sportiv, când plătesc bilet la meci, pentru tricou, pentru fular, abonamentul la televiziune sau îmi consum timpul personal pentru a face audiență tradusă în reclamă care reprezintă bani la drepturile tv acordate cluburilor unde activează zi de zi fotbaliștii, de exemplu

„Numărul beneficiarilor va crește cu 17%”

Consilierii locali au votat în unanimitate propunerea primarului C-tin Toma (tommy boy) de majorare a plafonului de la care pensionarii din mun. Buzău beneficiază de facilități și gratuități la transportul în comun

29 martie 2024

Care este paritatea veniturilor bilete vândute/subvenție? Această societate, TransBus, potrivit oricărui concept economic capitalist, este o himeră, o entitate ilogică. Nu produci cât consumi, în mod evident natural, dispari.
De acord, se oferă un serviciu public, cu mențiunea că nu se oferă însă nicio șansă concurenței private. Ba, din contră, s-a instaurat monopol. Iar asta înseamnă lipsa motivației pentru progres.
Știti de ce este aglomerat orasul? Pentru că această societate, are nu are clienți, produce sau nu venituri vânzând bilete sau plimbând persoane subvenționate, va exista și ocupa 100% spațiu în traficul local, prin acele benzi unice sau fizic, prin lăudatele zeci de autobuze second.
Care privat își ține în funcție, aiurea, mașinile, dacă nu produce bani reali cu ele? E o întrebare pe care o adresez cu gândul la trecutul antreprenorial al domnului fost inginer, patron și senator tommy boy, care e un motiv de laudă pentru dumnealui, în general, sau în fața proștilor, depinde unde prinde auditoriu să-l asculte și pe el.



Lasă un comentariu



Blog la WordPress.com.

Descoperă mai multe la MT670

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura